Locuitorii din Minas Gerais au afirmat că au văzut „o ploaie cu păianjeni”. Insectele păreau că ar cădea din cer, deşi doar se plimbau pe o pânză uriaşă creată pentru a prinde prada.
Conform Fox News, un băiat de 14 ani ce îşi vizita familia din zonă a observat fenomenul şi a înregistrat un videoclip, vizionat de peste 40.000 de ori pe Facebook. „Sunt mai multe pânze de păianjen decât pot fi văzute în videoclip. Le-am mai văzut, apar mereu la apus când este foarte cald afară”, a declarat bunica băiatului, Jecina Martinelli.
Adalberto dos Santos, profesor din cadrul departamentului de zoologie al Universităţii Minas Gerais, a afirmat că păianjenii din specia parawixia bistriata, observaţi în videoclip, nu sunt veninoşi. De asemenea, pânza ce este atât de subţire încât pare invizibilă este utilizată doar pentru capturarea prăzii.
Este posibil, însă, ca pânza să fi fost utilizată şi ca loc pentru împerechere, lucru obişnuit în perioada cu vreme caldă şi umedă.
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:
Descoperire INCREDIBILĂ. Păianjenii pot auzi sunete de la o distanţă de cinci metri